INFORMARE DE  PRESĂ

 Privitor la informațiile apărute în presă referitoare la dreptul de moștenire asupra operelor lui Constantin Brâncuși, din dorința informării corecte și complete a opiniei publice, facem următoarele precizări:

Constantin Brâncuși a decedat pe data de 16 martie 1957, la Paris, fiind înmormântat în Cimitirul Montparnasse.

La data decesului, C. Brâncuși era cetățean francez, având în vedere faptul că în 1952 dobândise cetățenia franceză, ca urmare a faptului că statul roman refuzase donația marelui sculptor.( https://www.rfi.ro/cultura-97961-pagina-de-istorie-brancusi-decorat-rege-umilit-comunisti)

La data la care a survenit decesul lui C. Brâncuși (16 martie 1957), în România era în vigoare Decretul nr. 321/1956, care stabilea duratele de protecție astfel:

  1. a)soțul și ascendenții autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia;  
  2. b) descendenții, pe timp de 50 ani;  
  3. c) celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz dreptul să se poată transmite din nou prin moștenire.  

Termenele prevăzute la lit. b) și c) se socotesc de la 1 ianuarie al anului următor morții autorului. (art. 6).

Decretul 321/1956 nu se poate aplica în cazul lui C. Brâncuși, care, începând din anul 1952 era cetățean francez.

În anul 1993, în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene a fost publicată Directiva 93/98/CEE privind armonizarea duratei de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe, care prevedea că Dreptul de autor asupra unei opere literare sau artistice în înțelesul articolului 2 din Convenția de la Berna se aplică pe întreaga durată de viață a autorului și încă 70 de ani după decesul său, indiferent de data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului.

Motivația creșterii perioadei de protecție: întrucât durata minimă de protecție prevăzută de Convenția de la Berna, și anume durata de viață a autorului plus cincizeci de ani după decesul acestuia, era destinată să protejeze autorul și primele două generații ale descendenților săi; întrucât prelungirea duratelor medii de viață în Comunitate face ca durata menționată să nu mai fie suficientă pentru a acoperi două generații;

Deși România a aderat la Uniunea Europeană în anul 2007, la momentul redactării proiectului Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, legiuitorul a avut în vedere inclusiv prevederile Directivei 93/98/CEE, explicându-se în acest fel

  • Existența termenului de protecție de 70 de ani, calculat de la data de 1 ianuarie al anului următor celui în care a survenit decesul autorului;
  • Repunerea în protecție a operelor care erau în domeniul public, conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, respectiv durata drepturilor de exploatare asupra operelor create de autorii decedați înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care au expirat termenele de protecție se prelungește până la termenul de protecție prevăzut de prezenta lege. Prelungirea produce efecte numai de la intrarea în vigoare a prezentei legi. 

Practica Curții de Justiție a Uniunii Europene a statuat repunerea în protecție a unor opere aflate în domeniul public, în cazurile: C-60/98 (Butterfly Music Srl v Carosello Edizioni Musicali e Discografiche Srl); C-360/00 (Land Hessen v G. Ricordi & Co. Buhnen und Musikverlag GmbH); C-169/15 (Montis Design BV v Goosens Meubelen BV.).

În cauza C-360/00, CJUE a reținut că aplicarea regulii unui termen de protecție mai mic între Statele Membre ale Uniunii Europene a reprezentat o încălcare a principiului nediscriminării prevăzut de Tratatul ce instituie Comunitatea Europeană (art. 12), astfel că opera La Boheme de G. Puccini trebuia să beneficieze de protecție în Germania, chiar dacă în Italia aceasta era în domeniul public. Odată cu transpunerea Directivei, astfel de cazuri nu ar trebui să mai existe.

Referitor la titularul de drept de autor asupra operelor lui Constantin Brîncuși, inclusiv asupra ansamblului Monumental din Târgu Jiu (Componente sculpturale — Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana Infinitului (Coloana fără sfârșit), facem următoarele precizări:

În 2002, VISARTA, organism de gestiune colectivă care reprezintă moștenitorii de drept ai operelor lui Constantin Brâncuși, în baza acordului de reciprocitate cu ADAGP Paris (organism de gestiune colectivă care gestionează drepturile moștenitorului marelui Constantin Brâncuși) a chemat în judecată Primăria Municipiului Târgu Jiu, Centrul de Cultură și Artă Constantin Brâncuși și Societatea McCANN ERICKSON.

VISARTA a câștigat în instanță. Soluția instanței de fond (Tribunalul Gorj) a fost menținută atât de Curtea de Apel Craiova, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Principalele raționamente juridice ale ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE au fost:

  1. Brâncuși a decedat la 16 martie 1957, având cetățenia franceză.
  2. Conform Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privatcare stipula că în ce priveşte bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, moștenirea este supusă legii naţionale pe care persoana decedată o avea la data morţii. În consecință, reglementările aplicabile cazului Brâncuși în materie de succesiune sunt cele care erau valabile în Franța, la momentul decesului
  3. Cât privește prescripția invocată, se reține că opera a fost creată sub imperiul prevederilor Legi nr. 126/1923, care instituie o perioadă de protecție de 10 ani, majorată , prin Decretul 321/1956 la 50 de ani. Dreptul de proprietate se transmitea potrivit art. 6 lit. c) pe o durată de 15 ani, astfel încât, potrivit art. 149 pct. 3 din Legea nr. 8/1996, durata de exploatare asupra operelor create de autori decedați înainte de intrarea în vigoare a acestei legi și pentru care expiră termenele de protecție se prelungește până la termenul de prescripție prevăzut de lege, în speță 70 de ani. Având în vedere că decesul doamnei Istrati a intervenit la dat de 17.10.1996, data la care Theodor Nicol a fost instituit legatar universal și că la acest moment în masa succesorală existau și drepturile patrimoniale de autor, aceste susțineri sunt nefondate.

Instanța  a apeciat, în baza argumentelor mai sus menționate, că legatarii universali ai lui Constantin Brâncuși sunt Istrati Alexandru și Dumitrescu Natalia. Doamna Natalia Dumitrescu a lăsat moștenirea domnului Theodor Nicol.

Orice utilizare a operelor marelui Constantin Brâncuși necesită acordul moștenitorului. Acesta are dreptul să permită sau nu utilizarea operelor și să stabilească condițiile în care pot fi utilizate operele sau reproducerile acestora. Precizăm că potrivit art 48, alin. 6 din Legea 8/1996, dobândirea proprietății asupra unei opere nu conferă prin ea însăși un drept de utilizare neîngrădit a acesteia (a se avea în vedere inclusiv drepturile morale care sunt imprescriptibile).

 

Conducerea VISARTA